Bine ați venit pe Raluca Haidu Online, site dedicat talentatei gimnaste Raluca Haidu!

Raluca este medaliată cu bronz la bârnă și cu echipa la Campionatele Europene din 2010 și recent medaliată cu bronz individual la Grand Prix-ul de la Glasgow din mai 2011. Raluca a făcut parte din echipa ce a reprezentat România la Campionatele Mondiale de la Rotterdam 2010, ea clasându-se pe locul 4 cu echipa și pe 9 la individual.

Probabil că o recunoașteți din documentarul realizat în 2004, "Secretele Devei", unde Pitic era unul dintre personajele principale.

Navigând pe acest site puteţi afla mai multe despre Raluca!

Diana Bulimar şi Raluca Haidu, gimnastele de echipă ale României


Echipa feminină de gimnastică a României a devenit sâmbătă, la Bruxelles, campioană europeană. În formula Larisa Iordache, Cătălina Ponor, Sandra Izbaşa, Diana Bulimar şi Raluca Haidu, România a câştigat eternul duel cu Rusia. Dacă primele trei gimnaste s-au remarcat şi în finalele pe aparate unde au cucerit câte un titlul european, ultimele două au fost adevăraţi oameni de echipă, ajutând prin evoluţiile lor ca România să urce pe podium.


Raluca Haidu (17 ani) a fost marea surpriză în echipa României pentru Europene. Ea a fost preferată vicecampioanei mondiale la sol, Diana Chelaru, ea urmând să ajute echipa la un singur aparat, paralele. "Pitic", medaliată cu bronz la CE 2010 la bârnă, a avut o evoluţie sigură, fără ratare atât în calificări, cât şi în finala pe echipe.


Raluca, cum a fost concursul?
M-am simţit foarte bine, atmosfera în sală a fost frumoasă, însă am avut emoţii foarte mari.


La paralele, în finala pe echipe, strângeai puternic barele...
(râde) Daaaa. Am vrut să fac bine, să nu ratez, să nu le dezamăgesc pe colege şi pe domnii antrenori. Mi-am dorit foarte mult să fie bine în finala pe echipe.


Ce ai câştigat faţă de anul trecut?
Mai mult încredere în mine, în faptul că dacă muncesc mai mult e imposibil să nu reuşesc şi pot spune că am progresat un pic şi în ce priveşte dificultatea exerciţiilor.


Ai fost preferată în locul Dianei. A fost o surpriză pentru tine?
Un pic. Eu m-am luptat să prind loc în echipa, nu m-am luptat cu Diana sau cu altcineva, ci doar cu mine. Trebuia să fiu mai bună în antrenamente, să muncesc mai mult şi până la urmă a ieşit aşa cum am dorit. Am mers la Europene să îmi fac paralelul ca să pot ajuta echipa cât mai mult.


Această şansă care ţi s-a dat te-a motivat mai mult?
Da. Este o şansă care mi s-a oferit şi vreau să profit de ea. Îmi doresc foarte mult să prind echipa pentru Londra şi ştiu că pentru asta trebuie să fiu mai bună decât am fost până acum.


Sursa: ProSport
Postat în 18 mai 2012
Nume:
E-mail: (optional)
Zâmbet: smile wink wassat tongue laughing sad angry crying 

Control de Spam: Pentru a confirma că nu eşti un spammer, scrie "hello" în secţiunea de mai jos (fără ghilimele).

Content Management Powered by UTF-8 CuteNews



Condiții de Utilizare / Webmaster: Monagym / Găzduit de către: Hermon.net